Cind lumen se preschinba-ntr-o umela-nchisoare
|
In care-n van speranta, bist lilac se zbate
|
Lovindu-se de ziduri, cu-aripi sovattore
|
Si dind mereu cu capu-n tavanele surpate
|
|
Deodata, minioase, prind clopate sa sara
|
Si catre urla-ngrozitoare
|
Lungi si nesfirsite convoaie mortuare
|
Incet si fara muzici prin suflet trec mereu...
|
M-ati sfintit cu roua suferintii
|
Si mi-ati pus venin in singe
|
Iar speranta-nvinsa plinge
|
Ca sufletul meu
|
Si muta-i-gura-dulce a altor vremi
|
Cind trimpul creste-n urma mea
|
Iar eu ma-ntunec!
|
|
E-o ora grea si mare
|
Aripile-mi negre in ceruri se-ntind
|
Astfel lume amuteste la-niunecari solare
|
Astfel lume amuteste vulcane cind s-aprind...
|
Cind prin a vietii visuri ostiri de nori apar
|
A mortu umbra slaba cu coasa si topor
|
Taceti cumtac in spaima, crestinii din popor
|
Cind evul asfinteste si dumnezeii mor!
|
|
Se mistuie-n moarte si durere
|
Vapaia care-n mine a stralucit
|
Ciudata intristare ce creste ca sie marea
|
Pe-un tarm stincos, pustiu...
|
|
Peste flacari, peste fumuri, pe cadavre descarnate
|
Pe cimpii deserte, pe altare profanate
|
Vino, s-asezi pe ele tronul tau de oseminte
|
Inalta-te in culinea fumegindelor morminte!
|
Caci eu nu ma las unrobit de tine,
|
Crestine!
|
|
-----------------
|
Sfintit Cu Roua Suferintii
|
| Agathodaimon |
